CONCURSUL EUROREGIONAL DE MATEMATICĂ TMMATE – Ediţia a X-a

 

CONCURSUL EUROREGIONAL DE MATEMATICĂ TMMATE – Ediţia a X-a

 

Colegiul Național Constantin Diaconovici Loga din Timișoara va găzdui sâmbătă, 26 octombrie 2019, Concursul Euroregional de Matematică TMMATE– Ediţia a X-a.

Concursul se adresează elevilor din clasele V – XII care au obţinut premii sau menţiuni, în anul școlar 2018-2019, la etapele județene/ naționale/ internaționale ale olimpiadei și concursurilor de matematică.

Obiectivul concursului este să valorizeze performanţa în matematică a elevilor şi să deschidă oportunitatea unui schimb de experiență între iubitorii acestei discipline.

Concursul este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Colegiul Naţional C. D. Loga – Timişoara, Centrul Judeţean de Excelenţă Timiş în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş,  Societatea de Științe Matematice din România – filial Timiș şi Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara,.

Programa concursului cuprinde conţinuturile aferente etapei naţionale a Olimpiadei Naționale de Matematică/ Concursul Național de Matematică Adolf Haimovici a anului şcolar precedent.

Regulamentul concursului se poate consulta pe site-ul Colegiului NaționalC. D. Loga și pe cel al Inspectoratului Şcolar JudeţeanTimiş.

Vă așteptăm cu drag!

 

PROGRAMUL CONCURSULUI

09.30 – 09.50   Intrarea elevilor în sălile de concurs

10.00 – 12.00   Desfăşurarea probei scrise la clasele V-XII

13.00 – 15.00   Evaluarea lucrărilor.

18.00 – Festivitatea de premiere

20.00 – Afişarea rezultatelor.

 

Fiecare unitate de învățământ poate participa cu un echipaj de maxim 10 elevi, selectați după rezultatele obținute în anul școlar 2018-2019. Listele cu elevii participanți vor fi trimise la adresa de e-mail tmmate@loga.ro, până în 21.10.2019 în următorul format EXCEL:

Nr.crt. Nume şi prenume elev Cls. Şcoala Prof. antrenor CNP elev

 Director,

Prof. Tihomir Milin