C.D. LOGA CENTENAR – Luni, 7 octombrie 2019

Luni, 7 octombrie 2019

Începând cu ora 10, în Sala de festivități, directorul școlii, prof. Tihomir Milin, a prezentat celor peste 300 de participanți (elevi, absolvenți, cadre didactice în funcție ori pensionate etc.) istoria școlii și a evocat figurile marilor dascăli: Silviu Bejan, Rene Brasey, George Călinescu, Iosif Velceanu, Vasile Mioc, Augustin Coman, Ion Roșiou Roșioru, Constantin și Silvestru Cioflec etc. Prezentarea a durat aproximativ două ore; a fost însoțită de imagini ilustrative și completată cu intervențiile absolvenților din promoții foarte îndepărtate.
În paralel, sub coordonarea profesorului Sorin Scurtulescu, s-a desfășurat un atelier de pictură, iar sub coordonarea catedrei de Educație fizică și sport au fost organizate diferite competiții sportive ce au reunit un număr mare de elevi și de absolvenți.